Orice s-ar spune dar trăim într-un oraş viu, aglomerat şi pe alocuri din cale afară de zorit. Anotimpurile se perindă clepsidric şi sistematic, dar cu diferenţe esenţiale. Fiecare toamnă e mai frumoasă decât cealaltă, mai argintie şi mai zbuciumată, mai echivocă, dar aproape la fel de enigmatică.
Prima dimineaţă de toamnă răzbate ca un fenomen esenţial, o ordonanţă repetitivă într-un largă şi prioritară manifestare. Pe străzile mari sau mici, ulicioare dosite sau mai puţin pitite roiesc elevii, studenţii şi actuali şi viitori(se spune că eşti student după prima sesiune) cu flori pentru scumpii pedagogi, auzisem zilele acestea că uneori cu borcane de cafea şi ciocolată sub motivul că nu sunt ei cei care mănâncă flori...Şi atunci, uite în astfel de momente baţ că toamna devine slută, materialistă şi hidoasă. Pierdem anual din omenie, bun simţ, înţelegere, încrederea creşte invers proporţional în cel care stă lipit de braţul nostru sau se află la dimensiuni astronomice de noi.
Şi iar grabă, foşneală şi ...încep a cădea frunze. Uşor, legănat asemeni miracolelor de crăciun, frământate de discernământul vieţii care ea sfârşit, ruginii ,galbene. Chişinăul e iar în flăcări!
Şi iar grabă, foşneală şi ...încep a cădea frunze. Uşor, legănat asemeni miracolelor de crăciun, frământate de discernământul vieţii care ea sfârşit, ruginii ,galbene. Chişinăul e iar în flăcări!
La Multi Ani :)
RăspundețiȘtergereMultumim, să ştii că tu eşti naşa acestei pagini
RăspundețiȘtergere