Pagini

marți, 24 februarie 2015

Infecţie.

Ieri mă plimbam pe o axă de idiotism avansat
să văd şi eu cum e
scurgeam creierii ca să nu putrezească
m-am împiedicat de-un neuron şi am căzut pe o
circomvoluţiune

s-a spart de un vas
şi m-am infectat şi eu de genialitate...




Precipitaţii ambigue

Dragul meu cu ochi de iarbă!


Să ştii că norii atârnă năprasnic azi de cerul inimii mele. Sunt plini şi precipitaţi, voalat de fricoşi, sau poate neliniştea  mă surprinde din interior pe mine. Ador să ne împletim stările într-un marş al demnităţii.  Ieri am vazut cum doi fluturi despicau vazduhul cu aripile şi  în tot acest zbucium al lor am destins osteninţă noastră  de a ne coagula simţurile.
            M-am săturat de etichete şi limite, mă sufoc de amabilitate. Mi-e teamă că într-o bună  zi voi adormi în braţele lor, a acestor reglementări siropoase şi n-o să te mai găsesc pe tine. Eu vreau ca noi să ne comunicăm împreună şi gîndurile noastre să nu ne înstrăineze. Imagini arzînde,atingeri fugare îmi consumă braţele.
De ce iar, îţi treci respiraţia prin cugetul meu?


miercuri, 4 februarie 2015

DILUAŢII FLUCTUOASE


Avea ochii fără identitate.

-       E frumoasă?
-      Cred că nu.
-       De ce?
-      Pentru că nu trebuie să fii frumoasă, dar să te simţi aşa. Parcurge – i privirea,  e pierdută în colţul ochilor. Ea e străvezie de la atât de mult dialog impetuos cu propria identitate. E străbătută pe toată suprafaţa de zădărnicie.
-      Şi cealaltă?
-     Aia e frumoasă
-    De ce?
-     Are în ochi fluturi, speranţă şi pasiune vitală. Uite cum îi pătrunde privirea prin văzduh. Vezi cum se umezesc de dor şi florile de pe geam atunci când le aruncă priviri.

Schimbarea vine din interiorul fiecăruia, schimbarea suntem noi, doar  că e nevoie de multă negociere interioară pentru a balansa polii existenţei noastre. Trădăm stări sufleteşti prin expresii faciale, iar ochii ne trădează lipsa de identitate.

marți, 3 februarie 2015

Fiecare sămânţă speră să poată încolţi.



Maria mototolea în mâna dreaptă o bucată de hârtie.
Voia să o arunce pe jos, dar nu îi reuşea
avea un STOP în creier care urla despre bunul simţ redactat la condiţiile modeste ale societăţii sucombate.
Ar fi o soluţie strivitul între degete?
Boţul din mâinile ei creşte proporţional cu prejudicăţile respirate ce le inspiră odios,
de sub unghii îi atârnă crengi, şi,
e absolut normal
Fiecare sămânţă e datoare să dea germeni,
toţi speră la viaţă!