A întins mâinile către mine cu o repeziciune plină de îndemânare şi a luat atent bucăţica de pâine oferită. Cu o mişcare fixă şi cugetată, într-un val imparţial de înduioşare a dus-o la gură. A început să mănânce cu prudenţă ca nu cumva să scape vre-o fărâmitură. Din când în când deschidea palma şi măsura din priviri ce i-a mai rămas. Zguduitor de sensibilizant. Şi în aceste clipe m-am simţit cea mai bogată şi cea mai fericită de pe acest pământ. Eu pot să-i ofer copilului meu bucăţica aceasta de pâine, iar ea micuţă fiind se comportă onorabil cu ea. În cap îmi sună versurile Leonidei Lari
"Să nu arunci copile pîinea jos nicicând
Căci undeva departe plânge un copil flămând..."

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu