Dragul
meu cu ochi de iarbă!
Să ştii că
norii atârnă năprasnic azi de cerul inimii mele. Sunt plini şi precipitaţi, voalat
de fricoşi, sau poate neliniştea mă
surprinde din interior pe mine. Ador să ne împletim stările într-un marş al
demnităţii. Ieri am vazut cum doi
fluturi despicau vazduhul cu aripile şi
în tot acest zbucium al lor am destins osteninţă noastră de a ne coagula simţurile.
M-am săturat de etichete şi limite, mă sufoc de
amabilitate. Mi-e teamă că într-o bună
zi voi adormi în braţele lor, a acestor reglementări siropoase şi n-o să
te mai găsesc pe tine. Eu vreau ca noi să ne comunicăm împreună şi gîndurile
noastre să nu ne înstrăineze. Imagini arzînde,atingeri fugare îmi consumă
braţele.
De ce iar, îţi treci respiraţia
prin cugetul meu?

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu